controlul şi verificarea respectării prevederilor legale în vigoare în următoarele unităţi furnizoare de servicii medicale, servicii de îngrijire şi asistenţă medico-socială:
asistenţă medicală primară;
asistenţă medicală ambulatorie şi de specialitate publică sau privată;
asistenţă medicală de recuperare medicală şi balneologie;
asistenţă medicală prespitalicească, de transport sanitar;
asistenţă medicală spitalicească, publică şi privată;
îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu;
servicii conexe actului medical, conform legislaţiei în vigoare;
centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi;
asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, în condiţiile legii;
transplant, inclusiv donarea, procurarea, testarea, procesarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane, precum şi a produselor obţinute din ţesuturi şi celule umane destinate utilizării la om;
transfuzia sanguină;
asistenţă medicală din unităţile medico-sociale;
medicină complementară şi alternativă;
laboratoare de analize medicale;
alte domenii conform prevederilor legale în vigoare;
constată şi sancţionează contravenţiile la normele de igienă, conform competenţelor specifice şi actelor normative în vigoare la nivel judeţean;
păstrează confidenţialitatea privind iminenţa inspecţiei sanitare, înainte de începerea propriu-zisă a acesteia, şi confidenţialitatea datelor pe care unităţile inspectate le pun la dispoziţie;
solicită unităţilor controlate orice documente necesare efectuării inspecţiei şi, după caz, copii de pe acestea;
dispune unităţilor controlate măsuri de remediere, cu stabilirea de termene şi responsabilităţi în vederea înlăturării deficienţelor constatate;
propune inspectorului-şef suspendarea temporară a activităţii unităţilor şi obiectivelor până la remedierea deficienţelor;
în situaţii cu risc major şi iminent de îmbolnăvire a populaţiei dispune suspendarea pe loc sau imediată a activităţii unităţii ori obiectivului şi informează operativ Inspecţia Sanitară de Stat despre măsura aplicată;
opreşte folosirea preparatelor biologice utilizate în scop diagnostic, profilactic şi de tratament care se dovedesc necorespunzătoare sau nocive sănătăţii;
controlează unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de bănci de ţesuturi şi/sau utilizare de ţesuturi şi/sau celule umane în scop terapeutic prin evaluare şi verificare de proceduri şi activităţi care se derulează în aceste unităţi;
controlează şi evaluează incidentele adverse severe şi reacţiile adverse grave notificate prin sistemele de vigilenţă, inclusiv în domeniul securităţii transfuziilor şi hemovigilenţei;
asigură controlul activităţii de asistenţă medicală primară, în conformitate cu reglementările şi metodologia specifică pentru această activitate;
verifică în teren condiţiile necesare pentru asigurarea calităţii serviciilor oferite în cadrul asistenţei medicale primare, precum şi respectarea prevederilor cuprinse în reglementările legale în vigoare;
controlează respectarea prevederilor legale în vigoare privind activitatea de raportare şi monitorizare a bolilor transmisibile şi cronice de către medicii de familie care îşi desfăşoară activitatea atât în cabinete publice, cât şi în cabinete private;
controlează managementul evidenţei medicale primare şi al informaţiei medicale gestionate, inclusiv pentru activitatea de furnizare a datelor privind registrele judeţene/regionale/naţionale de vaccinare şi boli cronice reglementate prin metodologii;
asigură controlul activităţii de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate;
verifică în teren condiţiile necesare pentru asigurarea calităţii serviciilor oferite în cadrul asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, precum şi respectarea prevederilor cuprinse în reglementările legale în vigoare;
verifică modul de raportare şi monitorizare a bolilor transmisibile şi cronice de către personalul de specialitate din ambulatoriu, care îşi desfăşoară activitatea atât în cabinete publice, cât şi în cabinete/unităţi private, inclusiv în domeniul serviciilor de laborator de diagnostic microbiologic, indiferent de forma de organizare;
controlează asigurarea managementului evidenţei medicale şi al informaţiei medicale gestionate;
controlează condiţiile necesare pentru asigurarea calităţii activităţii medicale desfăşurate în spital;
controlează modul în care spitalele respectă condiţiile necesare pentru asigurarea calităţii actului medical;
verifică respectarea normativelor în vigoare privind: programul de muncă pe categorii de personal, încadrarea de către spitale a numărului optim de personal, în funcţie de atribuţiile acreditate ale spitalului şi serviciile de sănătate contractate;
controlează modul în care spitalul îşi respectă obligaţia legală de a înregistra, stoca, prelucra şi transmite informaţiile legate de activitatea sa, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
controlează şi verifică cu maximă exigenţă respectarea prevederilor legale în vigoare şi obiectivelor programului naţional specific pentru asigurarea condiţiilor necesare de prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale;
verifică existenţa şi modul de aplicare a planului anual de activitate pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale, respectarea normelor de igienă, funcţionalitatea circuitelor, procedurile de dezinfecţie, sterilizare, respectarea prevederilor privind managementul deşeurilor medicale şi dacă sunt respectate măsurile serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi/sau ale coordonatorului programului/subprogramului de supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale din compartimentele de specialitate ale direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
controlează condiţiile igienico-sanitare care au stat la baza autorizării, protocoalele şi procedurile medicale în unităţile sanitare cu paturi, publice şi private;
controlează activitatea unităţilor medicale cu paturi şi a ambulatoriilor de specialitate, cu profil de asistenţă medicală recuperatorie, inclusiv la nivelul societăţilor de turism balnear şi de recuperare, publice sau private, modul de asigurare a condiţiilor specifice pentru asistenţa medicală de acest profil;
verifică modul de organizare în vederea asigurării asistenţei medicale în situaţii de dezastre, atacuri teroriste, război, conflicte sociale şi alte situaţii de criză;
în situaţia în care, în timpul unei activităţi de control, constată existenţa unui conflict de interese, comunică urgent inspectorului-şef în vederea delegării unui alt inspector;
dacă, în timpul unei activităţi de control, constată existenţa unor deficienţe grave ce pot determina riscuri majore pentru sănătatea populaţiei, comunică urgent inspectorului-şef şi Inspecţiei Sanitare de Stat, în vederea luării măsurilor de urgenţă;
verificarea accesabilităţii la serviciile medicale.